Cum poți valorifica deșeurile rezultate din industria producătoare de electrocasnice și unelte

  • Home
  • Uncategorized @ro
  • Cum poți valorifica deșeurile rezultate din industria producătoare de electrocasnice și unelte
Valorificarea deșeurilor din electrocasnice și unelte

Cum poți valorifica deșeurile rezultate din industria producătoare de electrocasnice și unelte

Numărul ridicat de repere de masă plastică, dificultatea colectării acestora pe fiecare polimer de la mașinile de injectare, deșeurile voluminoase sau ambalajele atipice sunt o provocare pentru orice proces de management al deșeurilor.

Din fericire, atunci când sunt identificate corect, aceste deșeuri se pot transforma din pierderi în resurse valoroase pentru compania ta. Află cum îți poți valorifica deșeurile alături de un partener de încredere în colectarea și sortarea corespunzătoare a acestora.

Pasul 1: Află care este situația curentă a deșeurilor tale printr-o evaluare internă

Diferitele tipuri de polimeri care nu sunt identificate corect conform codurilor de deșeuri și, astfel, ajung să fie amestecate,  generează pierderi uriașe din punct de vedere al costurilor.

Pentru a înțelege mai bine provocările specifice cu care se confruntă compania ta, Eltex pune la dispoziție o evaluare internă, gratuită și fără obligații. Astfel, identificăm împreună principalele provocări în managementul deșeurilor electronice încă din punctele de generare. Și pentru că ne dorim să facem cât mai simplu procesul de colectare și reciclare, asigurăm on-site toate resursele tehnologice și umane necesare. În funcție de tipul și fluxul de deșeuri, creăm o procedură specifică și punctuală nevoii companiei dumneavoastră, pe care ulterior o și implementăm în fabrică. 

Pasul 2: Acordă atenție codurilor de deșeuri pentru o colectare corectă

Colectarea separată, direct în fabrică, de la liniile de producție este un pas important de gestionare deșeurilor prin care ne asigurăm că materialele nu sunt amestecate în traseul lor către valorificare. Dar pentru a asigura succesul și eficacitatea procesului, colectăm întotdeauna selectiv, în funcție de codurile atribuite deșeurilor. Codurile atribuite deșeurilor sunt valoroase. Nu doar că respectăm HG 856 din 2002 cu privire la gestionarea corespunzătoare a deșeurilor, dar înțelegem, astfel, gradul de amenințare pentru mediu și pentru bugetul companiei tale al fiecărui tip de deșeu. 

Așadar, identificăm soluțiile potrivite pentru ca niciun material valoros să nu se piardă printre rebuturile de producție, în special fiindcă unele deșeuri electronice conțin componente valoroase precum aurul sau platina, dar și cupru, aluminiu, sticlă sau plastic, ce pot fi reciclate și transformate în materie primă pentru viitoarele cicluri de producție. Mai mult, cantitatea de deșeuri care ajunge la groapa de gunoi este mult mai mică și astfel reducem emisiile și amprenta de CO2 și te ajutăm să îți îndeplinești țintele legale de sustenabilitate. 

Pasul 3: Ai încredere în Eltex, partenerul ideal în valorificarea deșeurilor

Indiferent de industria în care activezi sau problemele pe care le întâmpini în gestionarea deșeurilor, un management calitativ al deșeurilor îți va aduce numai cele mai bune rezultate. Atunci când ai alături un partener de încredere în managementul deșeurilor, știi că toate riscurile cu care compania ta se confruntă vor fi transformate în oportunități.