Integrare

Unul din lucrurile care ne diferențiază de concurență este că noi nu livrăm un serviciu conex. Ne vom așeza la aceeași masă cu dumneavoastră și vom concepe împreună sisteme de sortare și eliminare a deșeurilor compatibile cu specificul activității dumneavoastră.

Până în prezent am ajutat un număr mare de companii să își adapteze în mod eficient practicile operaționale la normele de protecție ale mediului, economisind fonduri proprii importante.

În trecut, administrarea deșeurilor era considerată doar o povară suplimentară, un ultim lucru de rezolvat în urma procesului de producție. De cele mai multe ori, administrarea deșeurilor constituia un cost suplimentar pentru producător. Deșeurile erau depozitate la fața locului, nesortate în majoritatea cazurilor, până la transportarea, sortarea sau chiar îngroparea lor într-o terță locație.

În zilele noastre recunoaștem că un număr mare de materiale care în trecut ar fi fost aruncate în rambleuri rețin valoari care se poate recupera. Un producător prevăzător își să seama, că includerea manipulării și sortării deșeurilor în planul de producție, poate aduce valoare adăugată nu numai întărind acreditările de mediu ale operațiunii, dar și pentru recuperarea unor costuri de materiale, astfel scăzând în continuare costurile de producție.

Eltex nu oferă doar un serviciu ‘post-producție’,ci având o experiență bogată încă din etapa de planificare, materialele reziuduale pot fi manipulate într-un mod eficient încă din etapele incipiente. Investim în fabrică și în sisteme de integrare uniformă în linia de producție, generând beneficii prin reducerea volumului de deșeuri, generând o valoare ridicată prin sortare, depozitare și pregătire pentru colectare.

Lucrăm îndeaproape cu clienții noștrii pentru integrarea sistemelor de manipulare a deșeurilor în cadrul fluxurilor operaționale de producție. Prin înțelegerea sistemelor clienților noșțrii, ne asigurăm că maximul de valoare poate fi extras din materialele reziduale colectate și că putem să împărțim beneficiile cu partenerii noștrii. În situația în care depistăm la fața locului oportunități de reducere a deșeurilor, prin diminuarea sau reutilizarea respectivului material de exemplu, vom prezenta concluziile noastre care să vă permită coborârea costurilor de producție dar și volumul de deșeuri produs de fabrica dumneavoastră..

Am ajuns la concluzia că prezența echipei de manament integrat a deșeurilor poate reprezenta un argument suplimentar pentru creșterea gradului de conștientizare a oportunităților de reciclare și protecție a mediului printre personalul execuțional și conducere.  Mai mulți proprietari de fabrici unde am integrat facilitățile de administrare a deșeurilor au fost atât de impresionați de rezultatele obținute întricât ne-au rugat să ne implicăm încă din etapele incipiente de proiectare a noilor fabrici.

Partenerii noștrii apreciază experiența în administrarea deșeurilor, precum și flexibilitatea de adaptare a serviciilor la nevoilor dânșilor. Considerăm acest aspect ca fiind un punct de valoare adăugată la serviciile pe care le prestăm. .